Despre indolenţă

By | 12.09.2014

Vasăzică, “marea reformă a transportului public” din Chişinău, anunţată cu surle şi trâmbiţe la mijlocul lunii iulie de primarul general  al capitalei, după o grevă de câteva zile a şoferilor de microbuze, s-a împotmolit pe 24 august, exact cu o zi înainte de intrarea în vigoare a primelor modificări în itinerarul rutelor de microbuz suburbane atunci când proprietarii rutelor de microbuz l-au scos într-o zi de duminică pe Chirtoacă, nebărbierit, la o adunare (care după umila mea părere trebuia să fie făcută de primar încă înaintea anunţării acestor schimbări) şi cine ştie ce i-o fi făcut sau dat, dar modificările au fost suspendate până pe 15 septembrie pentru alte noi modificări (dar mai degrabă pentru a distrage atenţia presei de la impotenţa managerială a primarului pentru că nici până azi în nu am văzut nici o informaţie referitor la “modificările modificate” după adunarea din 24 august).

Dar, şi mai interesant e altceva. Pe 29 august, pe site-ul PMC apare următorul comunicat prin care aflăm că începând cu 6 septembrie a.c. rutele 125, 127 şi 162 îşi modifică itinerarul. Şi dacă în privinţa rutei 125 totul e clar – a revenit la vechiul itinerar, în cazul 127 şi 162 schimbările sunt semnificative, ambele rute ar trebui să ocolească zona centrală.

Însă nu a fost cazul. Nici pe 6, nici pe 7 septembrie şi nici în ziua de azi microbuzele de pe ruta 127 nu circulă pe itinerarul nou (str.Calea Orheiului, str.Petricani, str.Mihai Viteazul) ci continuă să circule nestingherit pe bd. G.Vieru, str. B.Bodoni ş.a.m.d,  la fel cum o fac şi cele de pe ruta 162 care ajung la Piaţa Centrală pe aceleaşi străzi centrale aglomerate.

Fiind un cetăţean responsabil şi văzând după câteva zile de la data anunţată că dispoziţiile PMC nu sunt respectate, am hotărt să sun la Direcţia Transport a PMC pentru a-i informa despre situaţia creată, la care angajatul direcţiei uitându-se prealabil prin dispoziţii şi confirmând valabilitatea modificărilor aprobate m-a redirecţionat spre Inspectoratul Naţional de Patrulare care are competenţa de a monitoriza acest tip de încălcări.

Cu mare greu, am dat de numerele de telefon ale INP, dat fiind faptul că odată cu reformarea din cadrul MAI nu mai găseşti nici un nr. de telefon corect pe vechiul şi noul site-uri ale INP.

Din cele cinci numere de telefon găsite mi s-a răspuns la unul singur, la care domnul de la unitatea de gardă la întrebarea mea legată de circulaţia contrar traseului stabilit a celor două rute de microbuz a răspuns că nu e de competenţa lor ci a Primăriei să verifice dacă microbuzele circulă pe rutele stabilite sau nu şi m-a redirecţionat înapoi spre Primărie.

Aşadar, avem o imagine clasică a indolenţei moldoveneşti când toţi se arată cu degetul unul spre altul dar până la urmă nimeni nu face nimic, chestie valabilă şi pentru multe alte situaţii din societatea noastră când legile trăiesc doar pe hârtie.

Sursă foto: protv.md

Întrebări publice către Publika TV

By | 20.08.2014

Astăzi, absolut întâmplător, am aflat că Canal 2 (ex-2Plus) s-a pricopsit în sfârșit cu un site. Unul destul de frumușel, portocaliu. Se pare că încă nu e terminat dar nu-i pe asta, altceva mi-a atras atenția.

După cum se știe, Canal 2 e unul din cele 3 posturi tv (alături de Prime și Canal 3) controlate de controversatul om de afaceri și politician Vlad Plahotniuc, fapt care este demonstrat și prin tentativa de a acumula niște puncte electorale în 2010 atunci când businessman-ul se lăuda cu readucerea pe micile ecranele ale moldovenilor a postului public românesc de televiziune TVR-1

În ultimii ani, o altă televiziune, care între timp a rămas singura televiziune de știri din țară, fiind acuzată de partizanat politic ne tot spunea că nu aparține nimănui, iar singurul său stăpân e telespectatorul, dacă nu mă înșeală memoria au făcut și o campanie pe această temă.

Cu această ocazie, adresez public  postului Publika TV următoarele două întrebări:

1. Dacă Publika nu are nici o legătură cu controversatul politician și om de afaceri și pretinde a fi o sursă independentă de informații, ce caută livestream-ul Publika TV pe site-ul Canal 2?

2. Dacă Publika nu are nici o legătură cu controversatul politician și om de afaceri și pretinde a fi o sursă independentă de informații, de ce pentru publicitatea de la Canal 2 răspunde și una dintre persoane care se ocupă cu același lucru la Publika?

 

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.

UPDATE: La câteva ore după publicarea acestui articol, rubrica LIVE a dispărut de pe canal2.md 🙁

UPDATE 25.08.14: Iar acum site-ul a fost trecut în regim de mentenanţă

Robin Williams şi Realitatea jurnalismului moldovenesc

By | 12.08.2014

Nici nu a reuşit renumitul actor de comedie american Robin Williams să plece în lumea celor drepţi, cum cei de la grupul de presă “Realitatea” prin portalul său de ştiri economice şi business bani.md s-au grăbit să-i atribuie răposatului actor o stradă din cartierul Telecentru al capitalei (peste câteva ore după publicărea acestui blogpost articolul a fost şters). Şi dacă bloggerilor li se mai iartă naivitatea şi lipsa de documentare, exemplu – bloggerul Alexandru care a hotărât că str. R.Williams din Chişinău a fost numită în cinstea cântăreţului Robbie Williams nu putem spune acelaşi lucru  şi despre presă, care “by default” ar trebui să verifice informaţia pe care o dă publicului, dar, din păcate, această axiomă nu e specifică jurnalismului moldovenesc, care trăieşte în mare parte prin copy/paste-ul ştirilor de pe sursele internaţionale, iar când ajung să facă ştiri locale, scriu fără a se documenta.

Pentru cei de la “Realitatea” precum şi bloggerului Alexandru, următoarea informaţie:

Williams Vasilii Robertovici (27.09.1863 – 11.11.1939), agronom rus şi sovietic, membru al Academiei de Ştiinţe a URSS, unul din primii cercetători ai ştiinţei solului agronomice, deţinător al titlului Eroul Muncii (1923) şi Ordinului lui Lenin (1935).

În perioada sovietică în cinstea savantului au fost denumite străzile într-un şir de oraşe din Rusia (Kazan, Perm, Breansk, Tula), Ucraina (Kiev, Odessa, Dnepropetrovsk), Belarus (Minsk).

În Chişinăul de după independenţă, pe motiv că în timpul sovietic în denumirea străzii nu au fost indicate iniţialele, iar în arhivele municipalităţii nu au fost găsite nici un fel de explicaţii despre această personalitate au fost făcute plăcuţele cu iniţialele R.Williams.

La momentul actual, pe stradă se mai află doar 3 clădiri vechi.

Sursa: Wikipedia