Dacă ai “migalkî” te poţi parca chiar şi pe trotuar drept în faţa trecerii de pietoni, şi să te duci frumuşel cu treburile tale.
Yearly Archives: 2011
Viaţa pe Fast Forward
Muncim. Alergăm. Mâncăm de la drive-in. Raşchetăm rafturile de semi-preparate cu o mână, iar cu cealalta notăm to do-urile de mâine pe BlackBerry.
Facem duşuri rapide şi cumpărături online. Trăim pentru weekend-uri şi pentru concedii, pe care le petrecem oricum la birou. Pentru că avem targete, task-uri si deadline-uri. Uităm să ne uităm în jur.
Nu mai avem timp de nimeni. Nici macar de noi.
Când ţi-ai închis ultima dată telefonul şi ai stat două zile la bunica, trezindu-te în mirosurile de pâine caldă ale copilariei?
Când ai scos-o ultima dată pe mama ta la o cafea ?
Când a fost ultimul weekend pe care l-ai petrecut fără să deschizi laptop-ul?
Când ai făcut ultima oară ceva pentru tine?
Pretindem ca trăim. Suntem spectatori la propria noastră viaţă, care merge pe fast-forward. Ne cramponăm de lucruri insignifiante, de variabile care vin şi trec şi uităm care sunt constantele.
Opreşte-te o clipă! Închide ochii si respiră. Iar apoi fă primul lucru care îţi trece prin cap: du-te la un masaj, bea un cappuccino cu frişcă, petrece-ţi weekendul la munte…
Ia o pauză. O meriţi.
Preluare de pe alexandrun.net
Visuri deşarte
Fix cu un an în urmă, cu câteva săptămâni înainte de noile alegeri parlamentare anticipate meditam la tema “Cum ar fi dacă la alegeri ar vota doar tinerii”. Plin de speranţă în viitorul luminos al ţării, odată cu debarcarea definitvă a comuniştilor de pe scena politică moldovenească, chemam tineretul să nu stea acasă de ziua alegerilor şi să nu le dea voie babelor şi moşnegilor să ne decidă viitorul.
Pe atunci încă nu ştiam că va urma gogonada PD-ului cu PCRM-ul şi interminabilele discuţii despre principii şi valori între aşa-zisele partidele democratice de dreapta. Nu ştiam că imediat după sărbătorile de iarnă cineva va dori să-şi mărească profitul pe seama oamenilor care vorbesc la telefon, că cuiva i-a trebui fabrica de pâine şi va face tot posibilul ca ea să rămână în mâinile lui cu orice preţ făcând show cu mascaţii la televizor. Nu ştiam că, imediat după ce l-am votat pe Chirtoacă primar, el va izbucni în idei absurde şi tâmpite la fiecare şedinţă operativă a Primăriei. Nu ştiam că banii pot închide gura chiar şi celor mai înflăcăraţi patrioţi-anticomunişti care în afară de a juca cu bilele la şedinţele Parlamentului nu prea fac nimic pentru a îndeplini promisiunile electorale şi dau vina pe cei care chiar încearcă să mişte ceva. Nu ştiam că odată ce se vor găsi nişte voturi în plus pentru alegerea preşedintelui ţării se va afla că cineva vrea cu tot dinadinsul o funcţie în stat şi se pişă el pe criza politică care durează deja mai bine de doi ani. Nu ştiam că peste un an îmi va fi greaţă de cei pe care i-am adus la guvernare şi că-mi vor trăda definitiv speranţele într-o perspectivă mai luminoasă de trai în ţara natală. Nu ştiam că peste un an singura mea dorinţă reală legată de această ţară va fi să plec din ea, şi să nu mă mai întorc niciodată înapoi, chiar dacă mereu mă uitam cu dispreţ la cei care nu încearcă să schimbe ceva pe loc şi pleacă de aici în căutarea unui trai mai bun.
Ştiu doar că, peste încă un an, doi sau trei, nu voi scrie acest articol aflându-mă în Moldova ci cît mai departe de aici şi de mlaştina care ne înghite încetul cu încetul pe toţi.
Sursa foto: Blogul lui Vitalie Branişte
P.S.: Un articol la temă, care merită a fi citit – http://dindina.eu/2011/11/01/fata-tatei-patrioaie/