Se pare că luna mai nu doar că are o legătură la nivel de pronunţie cu MAI (Ministerul Afacerilor Interne) ci şi se anunţă a fi una din cele mai negre în istoria contemporană a instituţiei. Pe zi ce trece, în presă apar tot mai multe articole despre fărădelegile care se produc în cadrul ministerului condus de Alexei Roibu.
Chiar azi, de dimineaţă, în vizorul meu au nimerit 2 ştiri interesante în care este implicat MAI-ul. Una din ele chiar m-a amuzat 🙂 În urma verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi la Minister, pe lângă numeroasele ilegalităţi ce ţin de activitatea Academiei de Poliţie din subordinea ministerului, s-a mai depistat că 529 000 lei din buget au fost cheltuite pe trupa de balet (?!) ale unei aşa-zise Universităţi de cultură din cadrul aceleaişi academii. Comentariul rectorului academiei – Simion Carp asupra acestui fapt a fost pe măsura absurdităţii acestor informaţii – cică şi poliţiştii au nevoie de puţină cultură 🙂
În cea de a doua ştire aflăm că, mai nou, poliţiştii stau cu radarele direct în maşina personală, contrar unei dispoziţii emise cu mulţi ani în urmă de către ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, care le-a dat indicaţii poliţiştilor să nu-şi folosească maşinile personale la serviciu.
Şi asta doar azi, deschizând câteva site-uri de ştiri.
Cireaşa de pe tort a venit însă după amiază. Pagina ministerului de pe Facebook a fost plasată automat sau poate că nu, în categoria “Local business”, o catalogare care nu ar fi prea departe de adevăr, doar că eu aş zice că e chiar “National business”.
Sursa foto: Geo Lupaşcu
Oare când d-l ministru, Alexei Roibu, va binevoi să-şi dea demisia ?!