Eurovision-2012. După culise

By | 28.05.2012

În timp ce toată lumea scrie despre a meritat sau nu a meritat Pasha Parfeni să ia locul 11 şi cum i-au “zasudit” pe Mandinga, eu aş vrea să scriu un pic despre altceva.

Sâmbătă seara am fost martorii unui nou episod din telenovela “Eurovision Song Contest”, care an de an continuă să ne “uimească” prin “cumetrismul” şi “nănăşismul” ţărilor participante la concurs. Pe nimeni nu mai miră 12 puncte standard de la ucraineni pentru ruşi sau de la români pentru moldoveni şi viceversa. Mai multe momente ce fac parte din ceea ce se numeşte “Eurovision”, atât acel local cât şi cel internaţional, au devenit atât de banale şi de obişnuite că la un moment dat nici nu mai observi unele schimbări, destul de interesante.

Mai mulţi ani la rând, deja tradiţional, compania “Orange Moldova” a fost partenerul general al concursului “Eurovision” în Moldova. Se contribuia atât la finanţarea show-rilor de preselecţie, care cu timpul s-au mai rărit, iar din 3 compartimente (două semifinale+finala) a mai rămas doar unul singurul – finala, cât şi la sponzorizarea câştigătorului finalei naţionale, sponsorizare ce includea un tur de recunoaştere prin Europa şi acoperirea cheltuielilor legate de prestaţia scenică.

Însă, se pare că, în 2012 tradiţia “operatorului nr.1 de servicii de telefonie mobilă din Moldova” de a participa la promovarea imaginii Republicii Moldova prin muzică pe scenele internaţionale s-a schimbat.

După organizarea preselecţiei naţionale din martie, acesta (a se citi Orange) s-a spălat pe mâini şi şi-a văzut de treabă. Pentru că… unul din sponsorii Eurovision-ului din acest an din Baku a fost compania “Azercell” ce face parte din grupul TeliaSonera din care mai face parte şi Moldcell 😉 Da-da, “rivalul de moarte” al celor de la “Orange Moldova”. Odată cu aflarea acestei veşti, din marea dorinţă a operatorului portocaliu de a susţine imaginea Republicii Moldova de peste hotare nu s-a ales mai nimic. Iar reprezentantul ţării noastre a fost susţinut exclusiv de Guvern cu o modică sumă de 36 000 de euro (potrivit spuselor lui Tudor Darie, consilierul primului ministru al RM), probabil cel mai mizer buget al unui participant la Eurovision.

Iată de ce alaltăseară, în timp ce aşteptam să vedem cum va evolua Paşa Parfeni în marea finală, în timpul pauzelor publicitare nu am văzut deja obişnuita publicitate a celor de la “Orange” ci ne-am minunat că de fapt “Moldcell” e partenerul general al concursului.

Să sperăm că în bugetul pentru anul viitor, guvernanţii vor prevedea din timp o sumă oarecare destinată acestui concurs, pentru a nu sta la cheremul unor eventuali sponsori iresponsabili, iar “patriotismul” unor companii ce folosesc brand-uri internaţionale nu se va mai limita doar la declaraţii tipic moldoveneşti.

P.S.: Ştiu, sunt foarte subiectiv cu Orange, dar asta e 🙂

P.P.S.: Pasha a avut noroc de distribuţia slabă din acest an şi ne putem bucura de un loc 11. Nuş cu ce i-a fascinat pe mulţi Mandinga, dar se vedea din start că piesa nu are mari şanse, chiar dacă a fost destul de bine promovată peste hotarele ţării, fapt demonstrat de rezultate.

Update: Se pare că Orange a contribuit totuşi şi la finanţarea din Baku. În orice caz atitudinea companiei din acest an a fost diferită decât în ceilalţi ani, s-a văzut chiar şi prin lipsa unui tradiţional concert şi a retransmisiunii concursului pe scena mare din PMAN.