Moldova, la mulţi ani!

By | 27.08.2010


Astăzi, pentru 19-a oară sărbătorim Ziua Independenţei Republicii Moldova, care între timp a reuşit să fie timp de câţiva ani şi Ziua Republicii, datorită guvernării precedente care probabil nu agrea ideea suveranităţii faţă de cineva, mereu visând la ziua în care va putea să vândă această ţară. Sunt multe de discutat şi de speculat referitor la originile acestei sărbători şi la urmările ei, dar esenţa ei este alta – avem o patrie, care fie cât de bună cât de rea, dar e a noastră, pentru că în afară de noi înşine nu mai trebuim nimănui. La mulţi ani, Moldova!