Offline la Simpals

By | 29.10.2011

Zilele trecute am primit un email de la Simpals în care am fost invitat la un aşa-zis “Indoor picnic”. Nu prea mi-am dat seama din start care ar fi motivul unei asemenea întâlniri, dat fiind faptul că în ultimul timp nu prea am avut timp să ţin pulsul evenimentelor din online.

Ajungând la destinaţie (fiind printre primii care au ajuns) am fost invitat să servesc cîte ceva de pe masa pregătită pentru bloggeri (devenită o tradiţie deja în ultimul timp la offline-urile organizate de companii serioase, o fi mită alimentară sau dorinţa de a pătrunde mai repede la inima bloggerilor, nu ştiu :)), flămânzi şi obosiţi după o zi de lucru/studii . După vreo jumătate de oră în care s-au strîns toţi cei invitaţi la picnic, Dmitrii Voloşin fără prea multe intro-uri a trecut direct la subiect şi anume la prezentarea într-un mod mai non-conformist al noului proiect al Simpals – Garage. Este vorba de un incubator. Nu pentru viitoarele găini ci pentru viitoarele proiecte online, pentru echipe de tineri din IT care au idei dar nu au toate cele necesare pentru a le realiza. Pentru cei cu idei se oferă 40 000 $, oficiul dotat cu toate cele necesare pentru a naşte un proiect online şi desigur o echipă bună de mentori, care vor oferi sprijinul şi experienţa necesare. Cu toate că ideea principală este totuşi asta, garagiştii nu exclud variante de colaborare cu echipele deja formate care ar putea lucra la unele proiecte ale Simpals aflate în stadiul de concept  dar lăsate la o parte din lipsa de timp.

O întrebare care a persistat în rând-urile bloggerilor a fost cea cu privire la cât de reale sunt promisiunile celor de la Simapls şi dacă nu se ascund nişte pietre subacvatice pe sub ele. Ceea ce de altfel şi este una din principalele probleme ale proiectului – neîncrederea celor care ar putea să aplice la program. Fiind foarte sinceri băieţii au recunoscut că caşcavalul gratuit se găseşte doar în мышеловкэ şi în dependenţă de reuşita proiectului, cota-parte a startup-erilor nu va depăşi 51%, deci Simpals vrea să facă bani pe asta ceea ce e şi normal dacă să luăm în consideraţie condiţiile oferite. Se pare că în luna trecută de la lansarea oficială a proiectului au fost selectate deja cîteva echipe de potenţiali beneficiari ai proiectului, ceea ce demonstrează seriozitatea şi dorinţa de a îmbunătăţi moldnet-ul a celor de la Simpals nu doar pe cuvinte dar şi în fapte, nişte trăsături lăudabile şi unice de altfel pe la noi 😉