O seară de fotbal la Tiraspol
DIMEX | 03.12.2009 | 00:27Azi seara am fost la Tiraspol la meciul Sheriff – Steaua.
Intenţia de a merge a venit brusc, la fel ca şi decizia mea de a lua un concediu de o săptămână la serviciu, venind la el luni dimineaţa şi înţelegând că am nevoie de o odihnă de cel puţin o săptămână.
După venirea mea acasă, mi-am amintit că, în septembrie când am aflat grupele Europa League mi-am promis să merg în decembrie la Sheriff – Steaua, şi acum e momentul cel mai potrivit să o fac. Dar cum să ajung acolo ? Primul meu gând şi acţiune a fost un statut întrebatoriu pe facebook şi twitter, statutul care a fost cu succes şters după vizitatea topicului Stelei pe forumul Torrents.MD, unde am înţeles că veriga care lipseşte din ecuaţia călătoriei - automobilul, va fi găsită. Acum, a rămas doar să aştept venirea zilei de miercuri. Dacă sincer, călătoria nu m-a entuziasmat prea tare, în afara trecerii “vamei” transnistrene, unde după o perioadă scurtă de aşteptare în coloana de maşini, şi înregistrare în puctul de migraţie, noi (eu, BNQ, diancic şi Lexus®) am putut vedea autobuzul cu fotbaliştii Stelei, care de altfel ne-a ajuns şi la venirea înapoi la Chişinău, şi după care am mers tot drumul până acasă.
După asta a urmat căutarea drumului spre stadion pe străzile Benderului şi o amendă de 30 de ruble pentru o presupusă încălcare a codului rutier de către miliţia transnistreană. Ajungând la stadion am fost plăcut surprins de lipsa înghesuirii la intrarea pe stadion, noi destul de rapid am schimbat leii pe ruble şi am cumpărat biletele, totul s-a petrecut cam cu o oră mai devreme de începerea meciului.
Organizarea meciului, în general a lăsat impresii bune, comparativ cu meciurile pe stadionul Zimbru, unde mulţimea de suporteri trece printr-o singură poartă. Stadionul, după părerea mea, după mărime nu prea diferă de cel al Zimbrului, cu toate că unii cunoscuţi de-ai mei îmi povesteau că e destul de mare. Un pic m-au mirat scaunele din metal, după cele din plastic de la Zimbru.
Singur meciul, cu nimic deosebit nu m-a surprins, Sheriff a atacat mai mult, Steaua nu arăta nimic, dar totuşi spre finalul meciului noi am reuşit să ne bucurăm pentru golul bătut de Sheriff, şi să vedem golul Stelei. Aş vrea să precizez că nu sunt un susţinător al Sheriff-ului, dar în virtutea situaţiei din grupă am decis să ţin cu aşa-zişii “ai noştri”, cu toate că din “noştri” au doar însemnarea “Moldova” în anunţurile meciului, pentru că în cazul unei victorii asupra Stelei, şi cîştigului Fenerbahce în faţa Twente (care de altfel şi s-a produs) Sheriff avea să aibă şanse destul de bune să ajungă în optimi, dar după cum ştiţi nu a fost faptul să fie. Făcând cîteva poze ca amintire, ne-am pornit înapoi, reuşind înainte de asta să stăm într-un ambuteiaj de o jumătate de oră la ieşirea depe stadion. Cam atât.
Română








