DIMEX's WeBlog

The World is Mine… ©

Chirtoacă şi verticalitatea (fotojaba)

Artur Gurău a scris pe twitter că un primar bun e primarul tuturor, nu numai celor care au votat pentru el. O fi şi această afirmaţie cu o doză bună de adevăr în ea dacă acest primar ar da dovada de o oarecare constanţă în faptele sale şi ar demonstra verticalitatea de care se tot laudă membrii şi simpatizanţii Partidului Liberal:

9 mai 2010 (până la alegerile locale generale mai sunt 391 zile)

9 mai 2011 (până la alegerile locale generale mai sunt 26 zile)

Urmărind evoluţia evenimentelor, cam la ce am putea să ne aşteptăm peste un an ?

9 mai 2012

P.S.: Dacă şeva, Photoshop n-am, iar altă poză mai mare şi mai frumoasă cu piatra comemorativă din faţa Guvernului îmi era lene să caut

Am dat-o în bară din nou

Da, şi de această dată, o bună parte, sau mai bine zis 39% din cetăţenii acestei ţări s-au lăsat pradă nostalgiei şi manipulării unui grup de persoane care se autointitulează comunişti şi care se folosesc de frica moldovenilor faţă de o presupusă unire cu România, descoperă “ditunături înăduşite” inexistente, şi îşi răpesc proprii membri de partid pentru a-şi acuza concurenţii.

Ce avem după 1 an şi jumătate de guvernare a alianţei democratice ? În mare parte, tabloul scenei politice moldoveneşti a rămas aproape neschimbat, raportul dintre preferinţele alegătorilor fiind – 60% pentru democraţi şi 40% pentru comunişti. Schimbările însă, au intervenit în rândurile coaliţiei democratice, AMN-ul fiind ras de pe eşchierul politic din cauza lipsei vizibilităţii la televizor, PL-ul a fost taxat pentru populismul ieftin în cadrul campaniei electorale, precum şi în timpul celor 16 luni de guvernare, şi anume pentru ieşirile hazardate şi nechibzuite ale liderului său, care de multe ori erau întreprinse cu scopul de a denigra unii colegi din alianţă, acţiunile care într-un final au avut un efect exact invers decît cel preconizat, dublând numărul de alegători ai PLDM-ului de la 16,5% pe 29 iulie 2009 până la 29,4% pe 28 noiembrie 2010, voturile venind în mare parte de la electoratul mai echilibrat şi nu atât de unionist al PL-ului şi cel dezamăgit al AMN-ului. Singurul partid care s-a bucurat de stabilitate a fost PD-ul, care de altfel, va fi şi principalul jucător în lupta pentru o majoritate în parlament, cel mai probabil că nu va refuza nici de această dată plăcerea de a şantaja atât comuniştii cât şi PL cu PLDM pentru a obţine garanţia unui post de preşedinte pentru Marian Lupu. O a doua întrebare destul de importantă este, dacă Vlad Plahotniuc se va mulţumi cu funcţia de deputat sau va ţinti şi el o funcţie importantă în stat, asta dacă să ne amintim ce sume impunătoare s-au cheltuit în campania electorală de către PD.

La moment totul este în ceaţă, orice scenariu politic este posibil, însă un singur lucru este clar, noi, cei care am fost duminica la vot ne-am îndeplinit datoria de cetăţeni, indiferent pentru cine am votat şi din ce considerente, nu ne rămâne nimic altceva decât să sperăm, că votul de duminică a fost ultimul în următorii 4 ani, iar mişcarea în direcţia europeană a ţării va fi continuată.

P.S.: E doar o simplă părere a unui cetăţean obişnuit care nu pretinde a fi o analiză ;)

Cum ar fi dacă pe 28 noiembrie ar vota doar tinerii ?

Partidul Liberal Democrat din Moldova conduce în preferințele alegătorilor cu 36% (112 voturi), fiind urmat de Partidul Liberal cu 33 la sută (102 voturi). Partidul Comuniştilor din Republica Moldova urmează să obțină 16 la sută din voturi (51 voturi), iar pentru Partidul Democrat ar vota 6% din respondenți (19 voturi). Alianța Moldova Noastră nu va accede în viitorul Legislativ acumulând doar 1% din voturile alegătorilor (2 voturi).

Cel puțin așa reiese dintr-un sondaj de opinie lansat pe blogul meu pe 16 septembrie şi finalizat pe 16 noiembrie, un sondaj care nu are o marjă de eroare și a fost realizat pe un eșantion de 311 respondenți din ţară şi de peste hotare.

Ar fi perfect, nu ? Şi este perfect posibil, dacă lăsăm la o parte indiferenţa şi nu lăsăm babele şi moşnegii cu nostalgie comunistă să ne aleagă viitorul, dar oare când aceste date vor coincide şi cu cele reale ? Depinde doar de noi.

8 ani de minciună comunistă

Iată că după mai multe filmuleţe denigratoare asupra actualei guvernări realizate de PCRM vine şi un filmuleţ realizat de membrii organizaţiei de tineret a Partidului Liberal Democrat care va fi rulat în satele Moldovei, acolo unde comuniştii fac agitaţie electorală, minţind alegătorii. În film sunt atacaţi dur Vladimir Voronin, fiul său, fostul premier – Vasile Tarlev precum şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie – Ion Muruianu, cu “ajutorul” căruia ţara noastră a pierdut numeroase cazuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
YouTube Preview Image