Începe lupta cu panourile publicitare ?

By | 02.04.2012

Citit-am de dimineaţă un articol în care se vorbeşte despre dorinţa Ministerului Transporturilor şi a Infrastructurii Drumurilor de a spori securitatea rutieră prin aplicarea unei directive europene privind reamplasarea panourilor publicitare sau aşa ziselor “billboarduri”. Implementarea acestei directive se pare că a început mai întâi cu panoruile din afara capitalei iar acum este pe cale de a fi aplicată şi în Chişinău. Toate bune şi frumoase, dar cu câteva zile înainte de a scrie acest post observat-am eu că pe iarba din zona de securitate a drumului de pe strada Petricani (la cercul de la “Supraten”) s-au început nişte lucrări. Au venit nişte băieţi cu instrumente, un excavator a săpat o gaură, şamd. Eu, fiind un orăşean naiv şi nostalgic, crezut-am că odată cu venirea primăverii s-au gândit mai marii oraşului să refacă clumba de flori, prezentă pe timpuri pe acel spaţiu verde care delimitează o parte a carosabilului de alta, însă, se pare că nu a fost să fie, pentru că azi după-amiază, deja după ce citisem articolul din “Timpul”, i-am văzut din nou pe băieţii cu instrumente, îmbrăcaţi de data asta în robe cu logotipul agenţiei de publicitate “Nika”, ocupându-se cu turnarea fundamentului pentru un nou panou publicitar amplasat la marginea drumului.

Rămânem aşadar, cu acelaşi sistem moldovenesc de “legi doar pe hârtie”. La fel cum apar şi astăzi ca după ploaie gheretele noi, cu tot cu interzicerea lor printr-un ordin din 2009 de către primarul Dorin Chirtoacă, la fel se pare că va fi “sporită” şi securitatea rutieră, prin amplasarea unor noi “billboard-uri” pe drumurile capitalei.

P.S.: Nu, nu visaţi la aşa oraş. El (primarul) era mic pe atunci şi nu are de unde să ştie cum a arătat oraşul nostru. Dar se pare că nici nu ştie cum trebuie să arate o capitală europeană.