Muncim. Alergăm. Mâncăm de la drive-in. Raşchetăm rafturile de semi-preparate cu o mână, iar cu cealalta notăm to do-urile de mâine pe BlackBerry.
Facem duşuri rapide şi cumpărături online. Trăim pentru weekend-uri şi pentru concedii, pe care le petrecem oricum la birou. Pentru că avem targete, task-uri si deadline-uri. Uităm să ne uităm în jur.
Nu mai avem timp de nimeni. Nici macar de noi.
Când ţi-ai închis ultima dată telefonul şi ai stat două zile la bunica, trezindu-te în mirosurile de pâine caldă ale copilariei?
Când ai scos-o ultima dată pe mama ta la o cafea ?
Când a fost ultimul weekend pe care l-ai petrecut fără să deschizi laptop-ul?
Când ai făcut ultima oară ceva pentru tine?
Pretindem ca trăim. Suntem spectatori la propria noastră viaţă, care merge pe fast-forward. Ne cramponăm de lucruri insignifiante, de variabile care vin şi trec şi uităm care sunt constantele.
Opreşte-te o clipă! Închide ochii si respiră. Iar apoi fă primul lucru care îţi trece prin cap: du-te la un masaj, bea un cappuccino cu frişcă, petrece-ţi weekendul la munte…
Ia o pauză. O meriţi.
Preluare de pe alexandrun.net